Maria-Mirabela

Când se trezește

2011-09-18T22:26:00.002+03:00

De multe ori când se trezește,
se trezește-ntr-un sicriu;
bezna toată dinăuntru
miroase a mucegai.

Sugrumată încă respiră
și atunci închide ochii
ca s-adoarmă iar la loc.
Pământul rece de sub ea
o trezește iar din somn.

Își simte trupul râu
cum se scurge printre scânduri.

Arșiță

2011-09-18T22:20:00.003+03:00

Rănit pe cer zace un soare.
Nu e cel de dinainte-
mânjiți pe față suntem toți
cu razele-i pline de sânge.

Nu mai vrea să mai dispară
și ni se prelinge-n suflet.
Suntem închegați cu toții
ca-ntr-un asfalt lipicios.

Corbul însă e tot negru
și așteaptă să fim piatră..
Mă întreb cât o să mai ardă
arșița asta din noi..

Nimic nu mai contează

2011-09-09T23:26:00.002+03:00

Genunchii tăi poate să-ți fie
numai răni și zgârieturi,
și ochii tăi secați să fie
și-afundați rău în pământ.

Poți să-mi șoptești vorbe de dulce
Că eu nu te mai aud.

Trenul șuieră întruna
și m-aștaptă ca să plec.

Ai un zâmbet tâmp pe buze
dar sulfetu-ți zâmește-a rânjet.

La umbra marelui Saturn

2011-09-09T19:22:00.004+03:00

M-am trezit în spațiu
Cu ochii închiși.
O vedeam pe ea
fără nici o haină.
trupul i-era doar din praf
Și ochii nu putea să și-i deschidă.

Era la umbra marelui Saturn-
te aștepta pe tine
cu capu-i pe genunchii adunați.

Era de-un praf strălucitor.
Nu mai era ea când tu erai cu mine.

Am încercat să o trezesc
Dar nu vroia să se trezească.
Mă auzea căci o vedeam
cum fire îi cădeau ca lacrimi.

Ea te visa...

Gustul de vodcă

2011-09-09T00:46:00.003+03:00

Îți mai simt încă și-acum
gustul de vodcă pe buze-mi.
E incă dulce,
ca o tabletă de vitamina C
cu aromă artificială de fructe.

Nu-ți mai văd chipul
de fumul de țigară-
două pahare sunt pline mereu
pe masa noastră din bucătărie..

Dulce și-amar te simt lângă mine
dar sunt două pahare,
nu unul!

Am visat..

2011-08-06T05:51:00.002+03:00

Am visat că am murit.
Dar nu murisem încă-
cel care-mi murise
mi-era trupul..

Și mă durea
căci îl vedeam.

Dar mai tare doare-acum
când îmi moare sufletul,
și tu..

Platanii

2011-08-04T15:02:00.002+03:00

Să crească-n mine a început
Când l-am zărit atuncia în grădină.
Verde-aprins tot se nălța
Și tu la umbra lui cu el.

Inima-mi rănește-acum-
Platanii ce-au crescut
sunt ei înșiși o grădină.
Prea grele rădăcini
Îmi sfredelesc prin minte, vene și prin suflet.

Și mai adânc se duc mereu
Și se înalță și platanii-
Prin pădurea-ntunecată
Eu și ei să dăm
de tine..

Eu şi cu mine

2011-05-31T00:28:00.003+03:00

Azi m-am întors acasă. după trei săptămâni petrecute la Slatina. Mirosul de tei şi de salcâm nu mai e. Florile nu mai sunt. Nici femeile gravide şi zâmbetele de copii nu mai sunt.

De când am coborât din tren m-a izbit un miros de asfalt combinat cu praf. Oamenii nu mai sunt aşa calmi şi liniştiţi. Parcă mă aflu într-un furnicar unde nimeni nu stă o secundă.

Şi am rămas fără bani. Era să pierd trenul, dar m-am urcat în el fără bilet. Domnul controlor părea tare binevoitor. Mi-a zis că pot sta liniştită că nu trebuie să plătesc nimic. Şi am stat..până la Piteşti, când a venit la mine să-mi ceară..20lei!! (din Braşov până în Slatina am plătit cu totul 25 lei când m-am dus). Toţi banii mei erau 26 lei. I-am zis că nu îi dau atâta dar el o ţinea pe a lui. Până mi-am scos banii şi i-am arătat: 26 de lei.

Nu am scăpat de el până nu i-am dat 10 lei..În Bucureşti, ajung la casă: cel mai ieftin bilet 18 lei....Mi-a dat o doamnă 2 lei la casă. I se făcuse milă de mine...a fost unul din cele mai penibile momente prin care am trecut...după ce timp de trei săptămâni am muncit întruna..şi am plecat acasă...fără salariu- îl voi primi pe card (câteodată tehnologia mă înfurie..şi acum m-a înfuriat la maxim!!)

În tren, vagonul 11, compartiment de 8 persoane, locul 52. Era full!! Noroc că aveam de mers doar partu ore..Era o doamnă profesoară care participase la nu ştiu ce program finanţat de UE şi avea discuţie la telefon: "Trebuia să fi venit şi tu..a fost foarte lejer! Vezi că trebuie să trimiţi un proiect. aaaa...nuuu...iei şi tu proiectul de undeva, schimbi datele în el, pui data curentă, îl semnezi, îl ştampilezi, apoi îl trimiţi. E doar o formalitate..am vorbit eu cu inspectoarea! da da. Stai liniştită că se rezolvă repede..!" Nu mai aveam cuvinte..deşi eu nu spuneam nimic de fapt. Apoi s-a întors în compartiment şi a început o discuţie cu o fată mai tânără despre străzile Bucureştiului şi cum s-au rătăcit ele pe străzi, doamna profesoară dând banii pe taxi, iar studenta doar 5,5 lei pe un bilet pe toată ziua cu metroul.

La un moment dat am ieşit pe coridor şi am rămas până s-a întunecat. Îmi lipsea liniştea din Slatina. Şi Valea Prahovei, altădată părea mai frumoasă, mai misterioasă, mai sălbatică.. Acum totul părea înghesuit. Doar munţii au rămas aceeaşi, statornici de mii de ani, păstrându-şi demnitatea.

Şi am ajuns acasă, am deschis uşa- nimeni înaintea mea. Într-un final a venit ea. Era acasă dar nu mă aştepta. M-a îmbrăţişat scurt. Şi atât!

Am rămas iar eu cu mine.

O aştept să vină..

2011-05-23T23:04:00.003+03:00

Acum că teii au înflorit
Îi simt cum înfloresc în mine-
Trei zâmbete de copil
În rânjete s-au deformat.

Pe uliţe şi-ntre ruine
Zăresc acum doar siluete.

Mecanic deschid poarta
Şi aştept ca ea s-apară...

Mecanic deschid uşa
Şi aştept o-mbrăţişare...

Coloanele albe de marmură-
le simt cum în mine se-nalţă.
Şi mă doare trupul
că nu încap în mine.

Înc-aştept ca ea s-apară
şi cu mirosul ei de tei să mă cuprindă..

Oraşul meu- partea a doua

2011-05-16T23:23:00.002+03:00

De o săptămână şi ceva stau în Slatina. Înainte să vin aici mi se părea că e undeva la capătul lumii şi nu puteam să mă imaginez cum îmi va fi aici.
Din cauză că job-ul meu presupune foarte multă relaţionare cu oamenii, nu am prea reuşit să văd oraşul de la început. Dar când l-am văzut...mi s-a părut genial!!

E un oraş de care nu te poţi plictisi nici o secundă. Nu e el prea mare, dar are foarte multe locuri frumoase. Chiar dacă trebuie să mă trezesc cu o jumătate de oră mai devreme ca să merg la serviciu pe jos, e nemaipomenit. De fiecare dată descopăr ceva şi mai atractiv..Aici nu mă refer la zecile de magazine de haine (sincer vă spun că nu am văzut atâtea în nici un alt oraş...oamenii aştia chiar dau importanţă modului cum arată..cel puţin 15 magazine pe un singur bulevard!!) şi nici la blocurile renovate de zici că eşti într-un cartier continuu nou înfiinţat, ci mă refer la străzile care coboară lin în acelaşi ritm cu natura, şi la rondurile de flori multicolore care te urmăresc pe marile bulevarde, şi la fântânile arteziene cu forme ciudate, şi la fiecare petec de verdeaţă de pe fiecare străduţă...ceea ce nu vezi în Braşov cu siguranţă.

Cel mai mult îmi plac parcurile. Nu sunt parcuri cum le ştim noi, adică oriunde te-ai uita să vezi tot, ci sunt parcuri care parcă cer să fie explorate în detaliu cu privirea pentru că sunt într-o continuă urcare..înainte când mergeam într-un parc, mergeam cu gândul de a sta pe o bancă să mă relaxez, dar aici nici vorbă!! Treptele care duc parcă până în vârful dealurilor şi rândurile de copaci care se pot vedea de pe orice străduţă, te fac să te ridici de pe bancă şi să mergi în aceeaşi direcţie cu natura.

Mi-am dat seama că oraşele mici sunt mai pline de viaţă. Ceea ce le dă viaţă e natura păstrată în oaze verzi sau colorate şi care se completează de minune cu omul...Pe zi ce trece îmi dau seama că aş putea trăi în orice oraş sau chiar în orice colţ de lume.

Şi am înţeles: Braşovul nu mai e oraşul meu...

Te simt

2011-05-15T23:48:00.004+03:00

Te simt cum mă atingi

şi nu e mângâiere..

Te simt ca o cretă albă

cum scrijelește o tablă spălăcită.
Tabla nu mai e neagră-
nu mai era dinainte..

Te simt cald... ca un bec,
de care buimace se izbesc
şi gata să-şi frângă aripile
Naivele insecte ale nopții..

Te simt şi mă simt
ca-ntr-un material fin
dar sintetic..

Femeile şi bărbaţii la cumpărături-Partea întâi

2011-05-10T22:32:00.004+03:00

Vânzătoarea: pachetul (de cosmetice) costă 100lei.

Situaţia ideală: când vânzătoarea îşi vinde pachetul.

Bărbatul separat:
- soţia mea o să se bucure aşa că îl cumpăr.
- soţiei mele nu îi plac astea de duzină, dar sigur îi va plăcea celeilate.
- nu am bani...e prea mult, făcându-se că se caută de bani. Mai dă-mi să văd încă o dată produsele. Se uită bine la ele apoi scoate teancul de bani şi o bancnotă de o sută.
- Dă-mi-le toate de damă că vreau să-i fac o surpriză soţiei.
- Dă-mi două pachete!!
- Nu-i aşa că noi bărbaţii suntem cei mai naivi clienţi? spune scoţând bancnota.

Femeia separat:
- Chiar căutam aşa ceva!
- Merit şi eu un parfum. Bine că nu sunt cu soţul după mine..
- Nu am nevoie de produsele pentru bărbaţi că el nu merită. Daţi-mi doar pentru femei. El să-şi cumpere singur!!
- Nu mai am bani...dar am pe card!
-Ăsta pentru soţul meu, ăsta pentru băiat, asta pentru fată. Le iau că o să le placă!

Femeia şi bărbatul împreună:
- Pune-ţi-le toate în pungă, spune bărbatul scoţând bancnota.
- Îţi plac? o întreabă el. Ea dă din cap că da, iar el îşi scoate mândru portofelul şi dă bancnota vânzătoarei, spunându-şi ce bărbat exemplar e el..
- Îţi plac? o întreabă el. Ea dă din cap că da, el îşi scoate portofelul şi îi dă ei bancnota, spunându-şi: "trebuie s-o las şi pe ea să-şi facă damblaua..erau banii mei de bere..."
- Le iau! spune femeia fără să se mai uite la el.
- Dă-mi bani! îi spune femeia bărbatului întinzând mâna. Nu plec de aici până nu mi le iei!

Oraşul meu

2011-05-03T23:41:00.003+03:00

Nu credeam că o să spun vreodată asta, dar nu-mi mai place Braşovul..Întotdeauna m-am mândrit cu oraşul meu şi l-am crezut ca cel mai frumos din ţară. Însă acum îmi dau seama că nu era vorba deloc de oraş, ci era vorba de oamenii din el, de toţi oamenii pe care îi cunoşteam.
Şi acum că majoritatea acelor persoane dragi mie nu mai sunt în Braşov, i-a dispărut tot farmecul. Întotdeauna m-am întrebat ce caută în Braşov persoane care n-au nici o rudă aici şi cum anume au ajuns aici? Acum în sfârşit am înţeles: s-au găsit pe ei şi pe ceilalţi. Doar nu era să aleagă pur şi simplu..
Întotdeauna m-am întrebat cum pot unii oameni să plece pur şi simplu din oraşul şi din ţara lor fără să mai privească înapoi. Niciodată nu i-am înţeles şi de cele mai multe ori îi condamnam. Pentru că îi consideram nişte persoane care îşi neagă originea şi care nu ţin deloc la ce-i al lor. Dar ce era al lor, nu era oraşul sau ţara. Ce era al lor erau oamenii dragi lor sau o lume nouă..
Ştiu că oraşul meu nu are să mai fie Braşovul pentru mult timp de acum înainte. Şi încerc să-mi dau seama care va fi următorul. Dacă ar fi să aleg, oraşul următor nu ar mai fi un oraş, şi oamenii din el nu ar mai fi oameni. Ar fi un singur oraş, al meu, al tău, al nostru..

Inima noastră

2011-04-24T21:09:00.000+03:00

Momente în care mi se opreşte inima,

Sunt din ce în ce mai dese-

Inima ta nu o mai simt

Şi a mea încetează să bată.

La capătul lumii ţi-o ascunzi uneori

Şi ca pe-o comoară uitată încerc s-o dezgrop.

Harta pe care mi-ai dat-o la început

În aceste momente e fără vreun rost.

Şi mă chinui traseul să-l aflu

Şi-a mea între timp

Între viaţă şi moarte se zbate...

Suntem sau nu viitorul?! Cum?

2011-04-19T20:38:00.000+03:00

Nu am citit prea multe cărţi în viaţa mea şi multe persoane din jurul meu îmi spun că dacă aş da mai multă importanţă la asta aş avea mai mult noroc, pentru că aş ştii cum să-mi fac norocul. Singurele cărţi pe care le-am citit erau cele de la limba română pe care ni le dădea doamna profesoară să le citim şi cele în limba franceză (şi câteva cărţi de economie, că doar studiez economia..).Erau cărţi cu diferite poveşti ale unor oameni, cărţi din care am învăţat că în final tu eşti cel care-şi scrie povestea.

O carte care mi-a plăcut foarte mult a fost "Roşu şi Negru" de Stendhal. Ceea ce m-a impresionat extraordinar a fost personajul principal, Julien Sorel, care, indiferent ce i se întâmpla şi indiferent cât de greu îi mergeau planurile, niciodată nu renunţa şi întotdeauna îşi construia un nou plan pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte. Toate planurile lui erau ca un joc pentru el, un joc de-a viaţa, dar un joc în care regulile şi le stabilea foarte bine. Un joc de-a viaţa din care nu lipseau persoanele dragi lui, nici oamenii din jur, nici familia lui, nici iubirea, nici ura..nimic! Lua totul în calcul şi îşi calcula cu precizie fiecare pas înspre a-şi îndeplini visul. Greşeala cea mai mare a lui era faptul că planurile lui erau bazate pe acţiuni de cea mai joasă speţă şi întotdeauna se gândea că scopul este cel care scuză mijloacele. Era un joc murdar..

Dacă pentru un om cu vise, pe vremea aia, seducţia şi o bună poziţie în societate reprezentau cheia succesului, astăzi toate astea s-au denaturat în bani.

Dacă visezi la ceva şi vrei să îl spui celor din jur, te rog să te gândeşti de 2 ori înainte să faci asta, ca nu cumva să fi luat de prost. Cum să-ţi treacă prin cap doar gândul că poţi visa în lumea asta rea în care trăim?! Fi serios copile şi apucă-te de ceva serios! Găseşte-ţi un loc de muncă şi fă-te om serios la casa ta! ceea ce înseamnă mai pe româneşte: Ce-ţi trebuie ţie vise?! Dă-le dracu de vise..crezi că eşti aşa special încât tocmai tu să-ţi îndeplineşti visele?! Du-te şi lucrează ca sclavul la compania aia germană care tocmai s-a deschis şi ăia o să-ţi dea nişte bani frumoşi cu care te vei putea întreţine!

După părerea unora, ăsta ar trebui să fie visul oricărui proaspăt absolvent: să lucreze pe maxim 10 milioane, la ceva în care nici el nu ar fi visat vreodată (degeaba are diplomă de economist că nu-l ia nici dracu în seamă; lucrează la baze de date că de..! trebuie s-o ia cu paşi mărunţi înspre cariera lui de economist!)..şi peste vreo câţiva ani să fie şi el avansat (depinde de câţi bani le-au băgat ălora de la firmă în buzunar şi depinde de natura firmei- românească sau străină) şi să se bucure că a fost avansat totuşi.. Dacă sunt mulţi care au visul ăsta-Respect pentru voi! mai aveţi puţin timp şi vă veţi îndeplini visul! (şi nu zic asta ironic, ci cu cea mai mare sinceritate. Pentru că măcar aveţi habar ce vreţi să faceţi..spre deosebire de alţii care stau şi se uită la dilpomele lor de Facultate ca boii la poarta nouă..)

Dar...asta ne dorim noi oare?! Sau asta ne face să ne dorim societatea în care trăim?! Cum am mai zis într-un articol anterior, de multe ori ceea ce visăm noi sunt de fapt visele celor din jur. Şi ajungem să tragem ca proştii pentru visele altora..lasă-i pe ăia de la compania germană să-şi vadă visul împlinit! pentru că ţie ţi-au spus prietenii tăi că tu n-ai cum să faci ceva pentru tine..că trăim într-o lume murdară şi parşivă în care dacă nu ai bani eşti legat de mâini şi de picioare. Deci ce rost să mai visezi?!

Şi stăm şi ne uităm la televizor şi ne mirăm de unde atâta prostie...şi de unde atâta neputiinţă..de la NOI dragii mei! că nu avem curaj să visăm, nu avem curaj să credem în noi şi în ceva mai bun! Nu avem curaj să ne facem viaţa exact aşa cum ne dorim! Preferăm să ne plângem de milă şi să găsim scuze..

Nu pot acum decât să-mi imaginez de scuza pe care le-o veţi da copiilor voştri când vă vor întreba de ce nu aţi făcut nimic să le creaţi o viaţă şi o societate mai bună în care să trăiască...Şi îi văd pe mulţi plecându-şi capul şi cu obrazul pălind de vinovăţie...

Atunci când te aştepţi mai puţin..2

2011-04-11T21:37:00.000+03:00

Dacă în articolul trecut spuneam că am reuşit să stau ca un copil prost în ploaie mirându-mă de fiecare picătură, săptămâna trecută am reuşit să stau ca un copil entuziasmat în ninsoare, mirându-mă de fiecare fulg de nea...

Cred că fraza prin care pot să-mi descriu cel mai bine experienţa din ultimele cinci zile este vorba cuiva: în aceste zile am reuşit să trecem prin patru anotimpuri. Când spun anotimpuri, mă refer atât la vremea de afară, cât şi la cea din sufletul meu.

Am plecat de acasă, din nou, fără să ştiu ce va urma pentru mine şi care va fi rolul meu în zilele următoare. Ca şi data trecută, imprevizibilul m-a lovit din nou, poate şi mai tare acum! De ce? Pentru că una dintre cele mai faine perioade din viaţa mea tocmai s-a terminat oficial şi mă simţeam ca o frunză căzută din copac şi purtată pe cine ştie unde..şi în nici un caz nu ştiam încotro avea să mă poarte vântul..

Au fost exact patru momente importante: primăvara, vara, toamna, iarna.

Iarna-Primăvara: primele 2 zile. Toţi eram loviţi de îngheţ şi ne era prea greu să scoatem 2 cuvinte, dar să mai şi debordăm de entuziasm...era multă tensiune şi amorţeală în jur şi cuvintele se auzeau cu greu din gura fiecăruia, pentru că era un lucru cu care eram toţi de acord şi reprezenta ceva care ne unea. Era ca la o reuniune din aia Alcoolici Anonimi în care fiecare îşi acceptă soarta. Eram acolo să facem ceva, dar nici nu ştiam exact ce vrem să facem. Eram acolo să învăţăm ceva, dar nu ştiam ce anume vrem să învăţăm. Eram acolo să ne cunoaştem, dar nu ştiam exact dacă ne dorim asta. Eram exact ca primăvara, păşind pe meleaguri amorţite şi fără viaţă...Şi aşa eram şi eu, cu multă răceală în suflet şi cu prea puţine speranţe că va sosi la un moment dat şi vara. Şi la un moment dat am început să înflorim..cu fiecare zâmbet străin care apărea în faţa noastră. Le-am vazut zâmbetele lor, şi odată cu ei am început să zâmbim şi noi. Şi vremea a început să se încălzească puţin câte puţin, atât afară cât şi în noi..

Vara: următoarele 2 zile. La început a fost ca în lunile mai-iunie, când e soare din ce în ce mai mult şi începi să te obişnuieşti cu căldura. Şi îţi place atât de tare încât nu vrei să se mai termine vara. Vremea de afară era una cu vremea din mine. Ştiu că sună ciudat, dar mă hrăneam cu oamenii din jurul meu.
După un timp în care ai încercat să faci orice să ieşi din iarnă- rimăvară, îţi dai în sfârşit seama că nu totul depinde de tine, ci depinde şi de oamenii din jur. După ce ai tot căutat răspunsuri înăuntrul tău îţi dai seama că răspunsurile nu sunt la tine şi vrând-nevrând trebuie să ai încredere în cei din jur. Aşa au fost cele două zile de vară: am învăţat să am încredere în nişte oameni pe care pe care nu-i cunoşteam prea bine, sau pe care nu-i cunoşteam deloc.
Şi aceşti oameni au ajuns să mă impresioneze. Au reuşit să-mi ofere răspunsurile pe care eu le căutam de multă vreme şi nu vroiau să-mi apară în faţă. De fapt erau tot în mine, dar eu eram ca un cal din ăla care priveşte doar în faţă. Şi cei din jurul meu au reuşit să mă facă să privesc şi în stânga şi în dreapta şi să-mi găsesc răspunsurile. Dacă mulţi dintre ei mi-au spus că le-am fost de mare ajutor, ei nici nu au idee cât de mare ajutor mi-au oferit ei...

Toamna: ultima noapte şi ultima zi. Vremea reală de afară: ningea foarte tare de puteai face chiar un om de zăpadă. Şi era foarte frig..Dar nu-mi păsa. Vremea din mine: eu eram fulgul cel jucăuş şi entuziasmat care pluteşte de nebun. Deşi eram un fulg, sufletul mi-era plin de căldură. De ce aceste momente au fost Toamna? Pentru că la fel ca toamna, în aceste momente am reuşit să culeg cele mai frumoase roade alături de prietenii mei. A fost exact ca după o vară la ţară: o vară în care ai muncit de ţi-ai dat şi sufletul din tine şi în final vezi totul crescut şi roditor în jurul tău. Noi toţi, cei care abia înfloriserăm cu două zile înainte, eram acum ca nişte copaci roditori gata să-i hrănească şi pe cei din jurul lor.

Şi aşa mă simt încă şi acum...şi au fost doar cinci zile din viaţa mea. E uimitor ce pot face oamenii din jurul tău uneori şi ce impact pot avea asupra ta, fără ca măcar ei să-şi dea seama de asta. Acum cred că înţeleg cel mai bine vorba ai pe care mi-o spunea întotdeauna bunicul meu: pe oriunde te duci, nu uita să laşi loc de bună ziua. De fiecare dată zâmbeam când îmi spunea asta..nu înţelegeam de ce ar trebui să-mi pese de ceea ce zic oamenii din jurul meu despre mine..De fapt felul cum eşti şi te comporţi cu cei din jur îi poate influenţa extraordinar pe unii. Şi nu cred că suntem atât de diabolici ca oameni, să ne dorim să-i influenţăm negativ pe cei din jur. Cel puţin îmi place să cred asta..

Atunci când te aştepţi mai puţin..

2011-03-30T20:11:00.000+03:00

Nu credeam că o să scriu vreodată de ce ţi se poate întâmpla atunci când te aştepţi cel mai puţin pentru că eu niciodată nu am avut momente de acest gen, şi din moment ce nu le-am avut clar că nu mă aşteptam să se întâmple.

În mintea mea exista o singură situaţie de acest gen, dar acum pot să spun clar că există două:
- momentul în care te duci prost grămadă la un examen fără să fi deschis o carte sau măcar să fi citit o pagină de curs şi iei examenul, încă şi cu notă mare.
- momentul în care te concentrezi pe cu totul altceva şi apare imprevizibilul.

Momentul numărul unu:
Dacă e să citească vreun profesor această pagină, îmi pare rău să-l dezamăgesc, dar pot să zic cu mâna pe inimă că am trecut prin facultate cu un noroc chior, aproape ca în filmele cu proşti. Sau poate că am avut eu aşteptări foarte mari de ceea ce va însemna facultatea. Cert e că, după un liceu uman, cu profil filologic, am descoperit că nu există o facultate de viitor în urma căreia să devin cineva. Mai erau cîteva săptămâni până la înscrierea la facultate (scriu facultate cu f mic pentru că nu consider că merită scris cu literă mare) când vorbeam cu un amic pe Messenger şi-mi povestea ce tare voi fi eu cu diploma de economist în buzunar (ce economist?! economist era puţin spus la felul în care promova amicul meu facultatea de ştiinţe economice. Urma să fiu o adevărată femeie de afaceri doar având diploma în mână. Cel puţin aşa mi-a dat impresia.) Şi m-am înscris la faimoasa facultate, specializarea de relaţii economice internaţionale.
Vă spun sincer că am învăţat foarte multe lucruri în facultate şi au existat profesori care chiar mi-au oferit noi perspective. Şi cu siguranţă dacă nu aş fi urmat această facultate, nu aş fi fost persoana din ziua de azi (adică o persoană cu capul pe umeri care înţelege cât de cât ce se întâmplă în lumea asta).
Dar eu aveam o preoblemă: profilul meu uman. Nu ştiam o boabă de matematică sau de alte ştiinţe din astea exacte (economie, microeconomie, macroeconomie, contabilitate...). Îmi vedeam colegele în pauză discutând de una şi de alta şi mă întrebam când voi ajunge şi eu aşa. Ei bine....! nu am ajuns nici în ziua de azi, pentru că mi-am dat seama că unele lucruri sunt chiar inutile.
Bazele contabilităţii. Mă scosese doamna profesoară de vreo 5 ori în tot semestrul la tablă să fac probleme şi calcule. De fiecare dată intram tot mai tare în ceaţă. Dar cu asta am avut noroc. M-am dus la sfârşit de semestru la examen. Parcă ţin şi acum minte ca şi când ar fi fost ieri: nu vroiam să intru pentru că eram prea paralelă cu materia respectivă şi mă gândeam că mai am vreo şansă să pricep ceva din ea în restanţe. Într-un final, m-au convins colegele să intru. Nu cred că are rost să mai intru în detalii de cum s-a desfăşurat examenul (2 rânduri, subiecte diferite...ce mai! o oră de chin continuu..). Am scris 5 rânduri pe toată foaia. Ce notă credeţi că am luat?! 8!!!!!
Acum cred că înţelegeţi perfect la ce fel de moment atunci când te aştepţi mai puţin m-am referit mai sus..

Şi mai e momentul numărul doi: momentul în care te concetrezi pe cu totul altceva şi apare imprevizibilul.
Vi s-a întâmplat vreodată să plecaţi de acasă în vreun loc cu un plan stabilit foarte în detaliu? ca şi când nu ai avea nici un minut de pierdut în perioada ce urmează? ei bine mie mi s-a întâmplat şi mi se întâmplă de cele mai multe ori acest lucru. Partea proastă e că, cu cât planul e mai bine pus la punct, cu atât nu-mi reuşeşte... Într-un final mi-am dat seama de asta şi am încetat să-mi mai planific orice lucru mărunt. Şi aşa am făcut şi acum câteva zile: nici un plan!!

Şi dacă nu a avut nici un plan, bineînţeles că nu am mai stat cu ochii pe ceas să văd când mi se împlineşte planul. Aşa că mi-am văzut de treburile mele din fişa postului.. A fost genul ăla de moment din toiul verii, cu peste 30 de grade afară, în care în cinci minute dispare soarele şi începe o ploaie din aia de vară torenţială- nici udă, nici rece, nici caldă, ci numai bună! şi parcă nu-ţi vine să mergi în casă să te adăposteşti, ci stai ca idiotul în ploaie şi te miri de nişte picuri mari de apă în bătaia soarelui de vară.

Aşa a fost şi momentul meu imprevizibil pe care l-am trăit în urmă cu câteva zile. Şi stau în ploaie şi acum şi mă mir de fiecare picătură ca un copil prost, sau ca un copil cu o surpriză kinder în mână...

În concluzie, dacă nu laşi imprevizibilul să vină la tine, nu va veni niciodată. Trebuie să fii cât mai deschis la minte şi cu capul pe umeri în acelaşi timp, ca nu cumva să ai vreun şoc din care să nu mai ieşi.

Ireparabile

2011-03-06T03:21:00.000+02:00

Cioburi de sânge
mi-ai risipit prin toată lumea.
Mi-ai răstignit inima
pe spinii sufletului tău,
apoi m-ai aruncat
în flăcări roşii-violet.

Cu cheia de la tine,
toate le-am închis pe veci,
căci duhul mi-a căzut în nefiinţă.

Se mai aude un ecou..
E-un urlet veşnic de-ndurare.

Un suflet

2011-03-06T02:53:00.000+02:00

A dispărut bizarul vis
din care tu piereai rapid.
Rar mirosul tău de iris
inundă globu-mi colbăit în vid.

Mărgăritare cristaline năvălesc abisul
luându-şi viaţa de nebune.

Tresare vântu-n întuneric-
Efemer străbate zâmbetu-ţi privirea-mi.

Intrepid s-aşterne neînmărmurit
urnind valuri gânditoare:
Biet e acela ce-nfloreşte-
elegiac şi tăcut în neant păşeşte,
spre chinul promis cu ardoare-
Cufundat va rămâne până când tu.

Zâmbetul tău

2011-02-25T04:40:00.000+02:00

Zâmbesc întotdeauna
Ca să nu mă prinzi vreodată fără zâmbet.
Zâmbesc întotdeauna
cu gândul că îmi vei zâmbi înapoi...
doar mie.

Între-o mie de zâmbete roz
Un zâmbet albastru, e-al meu.

Zâmbetul tău e pierdut şi ascuns
E tot albastru şi el,
ca şi mine..

Speranţă

2010-08-18T18:24:00.000+03:00

Mă uit la ea şi arde întruna

Mi-aţi călcat-o în picioare
Sadici, amari stropi mi-aţi injectat
Cu tranchilizantul prin vene se zbătea încă
şi amorţită, încă ardea.

Mă uit la ea şi arde întruna.

Sărat acum e sangele.
Şi e mai viu ca niciodata.
Ca un soare apus e focul
Gata oricand să răsară.

Mă uit la ea şi arde întruna. E`un roşu violet acum....

Oamenii şi visele lor: sunt sau nu realitate?

2010-04-24T16:44:00.000+03:00

Va mai aduceti aminte cand erati mici, iar fiecare om mare vă întreba "Ce vrei să te faci cand vei fi mare?" De fiecare dată răspunsul era altul şi foarte repede dat: pompier, astronaut, cantăreaţă, actriţă, profesoară etc. Mă întreb acum, caţi dintre noi au ajuns cel puţin pe drumul care să-l ducă spre visul de atunci? sau altă întrebare: caţi dintre noi am rămas la acelaşi vis?

sau altă întrebare: caţi dintre noi avem un vis? şi caţi dintre noi ne urmăm visul? Şi mai mult de atat: caţi dintre noi vrem să ne vedem visul îndeplinit? Şi ce înseamnă de fapt să ne îndeplinim un vis?

Să începem cu începutul...

caţi dintre noi avem un vis? Cu siguranţă visul există în fiecare din noi. Indiferent că este un vis mic sau un vis mare, el tot visul meu mare rămane. Dacă visul meu este să am o maşină peste 2 ani, este un vis. Dacă visul meu este să văd toată Europa, este un vis. Dacă visul meu este să am o vacanţă în fiecare an pe o insulă, este un vis. Dacă visul meu este să am 3 copii, este un vis. Dacă visul meu este să îmi fac o afacere, iarăşi este un vis.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci ca să-ţi descoperi visul, este să te uiţi în interiorul tău şi să te întrebi ce vrei şi ce îţi doreşti pentru tine personal. Odată ce ai descoperit ce îţi doreşti cel mai mult întrevezi de fapt visul tău. Iar în secunda următoare, trebuie să conştientizezi că acela este visul tău şi al nimănui altcuiva.

caţi dintre noi ne urmăm visul? Odată ce ţi-ai dat seama care este visul tău, ce-ţi rămane de făcut este să-l urmezi. Ce înseamnă de fapt să-ţi urmezi visul? Dacă vrei să-ţi urmezi visul, el trebuie întotdeauna să fie acolo undeva în mintea ta şi tu să nu uiţi nici o clipă de el. Întotdeauna să-ţi aduci aminte că vrei ceva, că vrei să ajungi undeva şi să nu te abaţi de la dorinţa ta, indiferent de circumstanţe. Dacă te-ai abătut de la dorinţa ta sau ţi-ai schimbat-o, atunci visul respectiv nu era visul potrivit pentru tine, nu era exact ce îţi doreai. A fost o greşeală şi atunci trebuie să cauţi iar în tine să vezi ce îţi doreşti cu adevărat.

ce înseamnă să ne îndeplinim un vis? Să-ţi îndeplineşti un vis, în primul rand înseamnă o dorinţă foarte mare de a-ţi vedea visul împlinit. Apoi intervine acţiunea, moment în care apare marea problemă De la a vrea pană la a face este un pas mare! (şi întotdeauna cel mai important).

Să-ţi vezi un vis îndeplinit înseamnă multă muncă şi trudă din partea ta personal. Dacă visul nu-ţi este îndeplinit, nu mai căuta în stanga şi în dreapta să dai vina pe cei din jurul tău. Visul tău nu a pornit de la ei, ei nu ţi-au ales visul tău, ci TU. Deci este visul tău, prin urmare eşti unic răspunzător pentru el, pentru ca el să se împlinească.

Fie ca toate visele să ţi se împlinească! este o urare care de fapt ne spune Să ai putere să crezi îndeajuns în visele tale, astfel încat să ai puterea să faci orice ca să ţi le îndeplineşti! Să ai puterea de a munci MULT pentru a-ţi vedea visele împlinite!

În momentul în care te-ai decis să faci, trebuie să fii sigur că ceea ce ţi-ai propus să faci te va conduce la visul tău. Asta înseamnă să îţi cantăreşti bine visul şi să vezi ce ai putea face ca să ajungi la el. Ceea ce este foarte simplu: iei o foaie de hartie şi te apuci şi scrii. Apoi iei din tot ce ai scris doar ce te va conduce în mod sigur la visul tău îndeplinit. Apoi începi să le delimitezi în timp real. Apoi ÎNCEPI SĂ FACI.

cat de mult vrem să ne vedem visul îndeplinit? Asta am lăsat-o la urmă pentru că este o întrebare mai dificilă. Fiecare dintre noi decidem singuri dacă vrem să ne vedem visul îndeplinit sau nu. Fiecare dintre noi alege partea pe care o vrea: o viaţă în care să se zbată să-şi vadă visul îndeplinit, adică drumul cel mai greu, sau o viaţă în care să trăiască pentru visele celorlalţi, adică drumul cel mai uşor. Pană la urmă ambele căi sunt grele, ceea ce le deosebeşte de fapt fiind finalul.

Cu siguranţă cei din jurul nostru ne vor influenţa foarte mult decizia de a munci pentru visul nostru, pentru că fiecare din ei eu visul lor propriu. Iar noi, fiind implicaţi în viaţa lor, şi de noi depinde dacă visele lor se îndeplinesc sau nu. NOI suntem cei care hotăram dacă luptăm mai mult pentru visele noastre sau ale celorlalţi.

Iar răspunsul la întrebarea: visele noastre sunt sau nu realitate? Dacă te decizi să lupţi pentru visul tău, ai şansa de a-l face realitate. Dacă te decizi să lupţi pentru visele celor din jur, lupţi pentru realitatea celorlalţi; atunci visul tău nu are nici cea mai mică şansă să devină realitate.

Omul din noi- mai există?

2010-04-11T21:32:00.000+03:00

Fericiţi cei ce plang, că aceia se vor mangaia.

Probabil mulţi au auzit această frază, iar dacă nu, o vedeţi acum. Este una din propoziţiile pe care n-o să le uit niciodată. Chiar dacă nu sunt o persoană prea credincioasă, aceste cuvinte au însemnat întotdeauna ceva special pentru mine. Ma îndoiesc că le şi simt în sensul lor adevărat (cel religios), dar sunt nişte cuvinte care mă îmbărbătează mereu atunci cînd am nevoie.

Sunt nişte cuvinte care-mi amintesc mereu că a plange este un lucru normal. Sunt nişte cuvinte care-mi amintesc că tocmai în asta constă natura noastră umană, în a avea sentimente şi a nu fi de piatră. Şi în fiecare zi îmi dau seama că din ce în ce mai mulţi oameni au uitat ce înseamnă a fi om. Ceea ce este trist.

Zilele trecute cineva spunea "Am nevoie de timp ca să plang". Şi am ras. Pe moment nu mi-am dat seama, dar avea foarte multă dreptate. Uneori trebuie să ne aducem aminte ce suntem şi să nu ne mai ascundem în carapacea noastră din fier. Să ne conformăm cu ceea ce suntem-oameni- şi să acceptăm natura noastră umană. În fiecare zi văd din ce în ce mai multe persoane care încearcă să fie altcineva, să fie alţi oameni. Toţi ne pierdem în lucruri de zi cu zi, în lucruri măreţe- zicem noi, să ne facem o carieră de succes, să devenim milionari, să avem case, maşini cat mai mari şi cat mai scumpe. Şi de fapt uităm de noi, de omul din noi. Nu ne dăm seama că tot încercand şi încercand, uităm de fapt ce înseamnă a fi om.

Noul şi Frica?!

2010-04-08T00:49:00.000+03:00

Sunt momente în viaţă în care simţi nevoia de o schimbare. Şi schimbare întotdeauna înseamnă ceva diferit, şi de multe ori, ceva nou. Ca să ieşi din monotonia vechiului renunţi la diverse lucruri pe care le făceai pană atunci şi începi să faci altceva.

Si dintr-o dată toţi ochii sunt îndreptaţi spre tine şi parcă stau să le sară din orbite urmărindu-ţi fiecare mişcare. Şi nu se mulţumesc doar cu privitul, ci încep fiecare pe rand să-şi dea cu părerea "cum ştie el mai bine", că doar de! are experienţă de viaţă, a trecut prin multe..! Ce nu înţeleg ei este tocmai noul ăsta, noul care se află în fiecare din noi. Dacă doi indivizi trec prin aceeaşi experienţă, experienţa respectivă va avea acelaşi impact asupra amandurora?!

Să luăm ca exemplu o ieşire în oraş între un el şi o ea. Ea (să luăm cazul fericit), probabil se duce acasă fascinată de tipul din faţa ei şi se gandeşte că e un început frumos, iar el ( tot caz fericit şi pentru el) se gandeşte că mai are puţin şi o trece în caietul legendar cu un număr prin care să atingă un nou record.

Altceva bine ştiut e că atunci cand vechiul dispare şi apare noul, noul se învecheşte şi el şi apare un alt nou. Şi mai ciudat de atat, e atunci cand îţi dai seama că nu ţi se potriveşte noul nou şi te întorci la vechiul. Atunci noul devine vechi şi vechiul devine nou. Şi tot aşa pendulezi între un nou şi un vechi.

Se spune că de obicei oamenii mai în varstă nu sunt aşa deschişi la nou. Dar, de fapt ei se adaptează cel mai bine la nou. Ei sunt cei care reuşesc să treacă prin toate toanele fiecărei generaţii care-i înconjoară. Dar ei nu-şi dau seama de asta şi atunci cand vine momentul să schimbe ceva în viaţa lor se retrag doi paşi în spate, privesc lung înspre nou şi începe să li se facă frică. Parcă au ochelari de cal şi trec aşa prin viaţă, doar de dragul de a scăpa cu bine.

Şi cand te văd pe tine, copilul lor, că vrei să încerci ceva nou, păţesc acelaşi lucru. Fac iarăşi doi paşi în spate, te privesc bine pe tine şi pe noul din faţa ta, şi li se face şi mai frică. De fapt lor le e frică de noul din faţa lor pe care-l văd prin tine, nu de noul din faţa ta, ca un nou pentru tine.

Oamenii, în sinea lor sunt mereu egoişti. Întotdeauna se pun pe ei înşişi pe primul plan şi întotdeauna îşi imaginează ce efect ar avea un lucru asupra lor, chiar dacă nu se află ei în situaţia respectivă. Şi atunci vin la tine cu păreri care mai de care "mai bune" pentru tine.

Cei trei noi

2010-02-15T01:06:00.000+02:00

E un lucru ştiut de toată lumea, dar până nu te dai singur cu capul, nu`i dai importanţă: cu cât încerci să fugi mai mult de realitate, cu atât realitatea te izbeşte mai tare în piept. Indiferent câte lucruri ai face ca să eviţi realitatea, ea apare la un moment dat şi`ţi da o palmă usturătoare peste faţă.

Şi atunci te întrebi: sunt eu, ăsta adevarat? sau sunt eu, ăsta fals? priveşti în urmă să te descoperi, să`ţi aduci aminte cine eşti. Dar nimic. Priveşti în faţă, să vezi cine eşti. Tot nimic. Nici trecutul, nici viitorul nu`ţi mai spun nimic despre tine, cel din prezent. Atat trecutul şi viitorul îţi sunt straine, şi parcă te`au alungat din spaţiul lor. Parcă nimic nu mai are continuitate. Şi te simţi trădat de cei doi tu din cele două vremuri. Cu cât vrei să te`apropii mai mult de ei, cu atât te depărtezi mai tare, de tine. Dacă vrei să redevii tânăr, dispari tu, cel din prezent. Dacă vrei să devii bătrân, dispari iar tu, cel din prezent. Dacă te înconjori de oameni tineri, începi să te simţi cel mai bătrân. Daca te înconjori de oameni maturi, începi să te simţi cel mai copil. Dacă te înconjori de oameni de vârsta ta, parcă tot nu e bine, şi incepi să`ţi cauti iar locul între cele două vremuri. Şi între timp iţi dai seama că ăsta eşti tu. Şi că nu are rost să te tot cauţi atât, ba în cei trecuţi, ba în cei ce urmează să vină. Ăsta eşti tu, cel de acum. Şi tot ce faci te defineşte pe tine, cel de acum.

Iar dacă încerci să demonstrezi ceva celorlalţi, te pierzi iar pe tine. Pentru ca uiţi de tine, dându-le celor din jur mai multă importanţă ca ţie. Poate suna egoist ceea ce am zis, dar până la urmă toţi facem ceea ce facem ca sa ne satisfacem pe noi înşine, pe noi înşine, cei din prezent.

Peisaje

2009-12-21T23:16:00.000+02:00

Astea`s cateva lucrari de`ale tatalui meu. Se pare ca am avut de la cine mosteni talentu` ;)

Mov rocks!

2009-12-10T23:29:00.000+02:00

Facand acest desen, mi`am dat seama ca si un lucru mic are nevoie de multa atentie si timp. Si ceva care contribuie foarte mult la calitatea picturii pe perete e peretele in sine. Cu cat e mai fin cu atat e mai bine ;)

Amarati mi`s ochii

2009-12-02T00:26:00.000+02:00

Mi`au amortit ochii
uitandu`ma in gol...
si i`am inchis.
Dar inchizandu`i,
cu atat tresar mai tare
si parca fierb in clocot
amandoi, sub pleoape.

Printre siroaiele fierbinti
chipu`ti intrevad departe
dar el mereu dispare
printre undele amare.

Teii

2009-12-01T01:49:00.000+02:00

Teii morti acum sunt vii
Parc`au inflorit in mine
Si in par, si`n ochi, si`n suflet
e miros dulce de tei.

S`au inradacinat in mine
Si m`au secat de apa vietii
Si am imbatranit cu ei-
ei in mine, eu in ei.

Verzi sau vestezi vor ramane
Pe`un pamant muncit si`amar
Pana la apusul negru-
eu mormant si tu doar tei.

Mi`e dor de tine..

2009-12-01T01:20:00.000+02:00

Mi`e dor de tine!
Mi`e dor de mangaierea ochilor tai
rece ca zapada
dar fierbinte ca razele soarelui vara.

Mi`e dor sa ma opresti pe strada
sa`mi iei in mana mana mea
si sa visez prin ochii tai.

Mi`e dor de roseata ca de mar
a obrajilor mei
cand te privesc si ma privesti.

Mi`e dor chiar
sa ma crezi doar un copil!

2009-11-15T00:32:00.000+02:00

Asteptare..

Zat de cafea amara
pe altarul de piatra zace.
Un falfait sfasietor de aripi
strabate bolta sfanta
si-si afiseaza ranjetul pradalnic.
E-un corb cu ochii injectati-
o umbra vestitoare in inaltul cerului.
Spre prada ideala planeaza rabdator..

Tintiti asupra mea
doi ochi flamanzi de moarte prin geamul fumuriu-
Risipita demult e cafeaua amara printre cioburi.

Poezie

2009-11-01T01:54:00.000+02:00

Traductio

M`am dezgolit in fata timpului
De ganduri, de tristeti, de bucurii
Cu ochiul colbait in gol
Si sec de`atata asteptare.
Un freamat de secunde si minute
Imi vantura prin suflet
De nebune.
Si se opreste, si asculta, si suspina.
Niciun prezent, niciun trecut,
niciun viitor.

E doar un tu ce nu-ndrazneste sa apara.

Frica

Mi-e frica sa inchid ochii
Sa nu te pierd pe tine
ce mi-ai ramas in minte.

Mi-e frica sa graiesc
Sa nu te pierd pe tine
ce mi-ai ramas pe buze.

Mi-e frica sa respir
Sa nu te pierd pe tine
ce mi-ai ramas in suflet.

Mi-e frica sa nu pier
Si tu sa mori cu mine:
Sa nu te pierd pe tine-
Tu, imprimat in mine.

Proza

2009-10-25T16:47:00.000+02:00

Picteaza`te!

Pentru ca tot am inceput cu portretele, am sa continui tot cu portretele. Ma intorceam azi de la interviuri ( in ultimele 3 zile am avut posibilitatea sa fiu intervievator) si ma gandeam...la PORTRETE. Mi s`au perindat prin fata oameni si oameni. E ciudat sa vezi cum din cateva intrebari afli atat de multe despre el, cum deodata toata aura aia invizibila si reflectata pe chipul lui dispare in urma catorva raspunsuri; sau exact invers, cum din nimic rasare o lumina. E ceva ce nu poti surprinde nici prin pictura, nici printr-o fotografie. de fapt, omul este om dincolo de el insusi. ceea ce este la suprafata nu este decat interfata a ceea ce numim om; este doar un portret, pe care il privesti si ii admiri frumusetea exterioara. Pentru ca cei din jur sa vada omul din tine, nu trebuie decat sa`ti dai straturile de culoare prafuita jos. Si nu trebuie sa`ti fie rusine de culoarea care se ascunde in tine. Pana la urma fiecare culoare este placuta ochiului si chiar culoarea aceea este cea care face diferenta si te face unic. Asadar descopera`ti adevarata culoare si incepeti propria pictura! In fond, fiecare dintre noi e un artist ;)

Introducere in lumea artei

Stateam si ma gandeam...oare cum ar trebui sa arate blogul perfect?! ce problema existentiala..( poate va ganditi). Si mi-a venit in cap ca ar trebui sa mai scriu cate ceva, ca nu toti suntem art people. Sau poate e tocmai invers: toti suntem art people. Pana la urma orice lucru era o arta inainte.. arta comunicarii, arta culinara, arta iubirii... (sau chiar mai este). Deci, pana la urma, toti ne pricepem la cate o arta, si toti suntem artisti ( intr-un fel sau altul). Si pentru ca in arta totul este relativ, blogul acesta este si el relativ perfect :P

2009-10-22T20:13:00.000+03:00

Acum am dat`o pe portrete :) incercarea moarte n`are... M`am gandit ca un pictor nu e pictor daca nu face de toate si am zis: hai sa incerc. "Munca te innobileaza" :P

2009-10-14T23:43:00.000+03:00

Autoportret...ce sec suna in comparatie cu munca depusa.. daca mai tineti minte orele de limba romana din liceu, asta l-as incadra la eu liric pictat. acum ramane doar sa va imaginati restu` :) ( poate o poezie a picturii)

Dormitor

2009-10-07T00:35:00.000+03:00

Fresh painting :)

Inceput

2009-10-02T18:44:00.000+03:00

Cristalul ochiului s-a spart
In mii si mii de bucatele;
si durerea mea s-a spart
Intr-o noua mare verde!

Cam astea ar fi cuvintele unui nou inceput.. Am inteles ca oamenii pe bloguri scriu diferite chestii care mai de care mai interesante. Mie-mi place foarte mult vorba aia O imagine valoreaza cat o mie de cuvinte asa ca o s-o las mai moale cu scrisu` ca sa nu va plictisesc.

Sufragerie

2009-10-02T13:49:00.001+03:00

E al doilea perete pe care l-am pictat, si prima sufragerie. As vrea sa stiu ce parere aveti :)

Hol

2009-10-02T13:41:00.000+03:00

prima mea pictura pe un perete