duminică, 11 aprilie 2010

Omul din noi- mai există?

Fericiţi cei ce plang, că aceia se vor mangaia.

Probabil mulţi au auzit această frază, iar dacă nu, o vedeţi acum. Este una din propoziţiile pe care n-o să le uit niciodată. Chiar dacă nu sunt o persoană prea credincioasă, aceste cuvinte au însemnat întotdeauna ceva special pentru mine. Ma îndoiesc că le şi simt în sensul lor adevărat (cel religios), dar sunt nişte cuvinte care mă îmbărbătează mereu atunci cînd am nevoie.

Sunt nişte cuvinte care-mi amintesc mereu că a plange este un lucru normal. Sunt nişte cuvinte care-mi amintesc că tocmai în asta constă natura noastră umană, în a avea sentimente şi a nu fi de piatră. Şi în fiecare zi îmi dau seama că din ce în ce mai mulţi oameni au uitat ce înseamnă a fi om. Ceea ce este trist.

Zilele trecute cineva spunea "Am nevoie de timp ca să plang". Şi am ras. Pe moment nu mi-am dat seama, dar avea foarte multă dreptate. Uneori trebuie să ne aducem aminte ce suntem şi să nu ne mai ascundem în carapacea noastră din fier. Să ne conformăm cu ceea ce suntem-oameni- şi să acceptăm natura noastră umană. În fiecare zi văd din ce în ce mai multe persoane care încearcă să fie altcineva, să fie alţi oameni. Toţi ne pierdem în lucruri de zi cu zi, în lucruri măreţe- zicem noi, să ne facem o carieră de succes, să devenim milionari, să avem case, maşini cat mai mari şi cat mai scumpe. Şi de fapt uităm de noi, de omul din noi. Nu ne dăm seama că tot încercand şi încercand, uităm de fapt ce înseamnă a fi om.

Un comentariu:

  1. Nu de mult s-a intamplat ca o colegadea mea sa moara din cauza suprasolicitarii la locul de munca...printre comentariile care au aparut pe site-urile de stiri nu am putut sa nu retin ceea ce respectivul numea parerea lui Dumnezeu despre oameni, parere cu care cred ca toata lumea e de acord: "Oamenii se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca..., iar apoi tânjesc sa fie copii din nou; îsi pierd sanatatea pentru a face bani..., iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait." Am incercat sa retin fraza cat mai bine pur si simplu nu voiam sa o uit... Eu nu plang, pana mai acum cateva luni as fi putut sa zic ca nu am plans in viata mea, am avut momente grele, am pierdut oamenii dragi, am sentimente...imi e mila, dar nu pot sa plang. Prima si singura data data cand s-a intamplat sa pot plange mi-am dat seama ca plansul este: "o resetare" necesara pt a merge mai departe dupa ce in viata ta se petrec modificari mari fie bune sau rele. Acest "restart" te ajuta sa capeti noi puteri pt a merge mai departe adaprandu-te la noul regim creat de modificarile survenite.

    Ionutz,

    RăspundețiȘtergere