duminică, 24 aprilie 2011

Inima noastră

Momente în care mi se opreşte inima,

Sunt din ce în ce mai dese-

Inima ta nu o mai simt

Şi a mea încetează să bată.

La capătul lumii ţi-o ascunzi uneori

Şi ca pe-o comoară uitată încerc s-o dezgrop.

Harta pe care mi-ai dat-o la început

În aceste momente e fără vreun rost.

Şi mă chinui traseul să-l aflu

Şi-a mea între timp

Între viaţă şi moarte se zbate...

marți, 19 aprilie 2011

Suntem sau nu viitorul?! Cum?

Nu am citit prea multe cărţi în viaţa mea şi multe persoane din jurul meu îmi spun că dacă aş da mai multă importanţă la asta aş avea mai mult noroc, pentru că aş ştii cum să-mi fac norocul. Singurele cărţi pe care le-am citit erau cele de la limba română pe care ni le dădea doamna profesoară să le citim şi cele în limba franceză (şi câteva cărţi de economie, că doar studiez economia..).Erau cărţi cu diferite poveşti ale unor oameni, cărţi din care am învăţat că în final tu eşti cel care-şi scrie povestea.

O carte care mi-a plăcut foarte mult a fost "Roşu şi Negru" de Stendhal. Ceea ce m-a impresionat extraordinar a fost personajul principal, Julien Sorel, care, indiferent ce i se întâmpla şi indiferent cât de greu îi mergeau planurile, niciodată nu renunţa şi întotdeauna îşi construia un nou plan pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte. Toate planurile lui erau ca un joc pentru el, un joc de-a viaţa, dar un joc în care regulile şi le stabilea foarte bine. Un joc de-a viaţa din care nu lipseau persoanele dragi lui, nici oamenii din jur, nici familia lui, nici iubirea, nici ura..nimic! Lua totul în calcul şi îşi calcula cu precizie fiecare pas înspre a-şi îndeplini visul. Greşeala cea mai mare a lui era faptul că planurile lui erau bazate pe acţiuni de cea mai joasă speţă şi întotdeauna se gândea că scopul este cel care scuză mijloacele. Era un joc murdar..

Dacă pentru un om cu vise, pe vremea aia, seducţia şi o bună poziţie în societate reprezentau cheia succesului, astăzi toate astea s-au denaturat în bani.

Dacă visezi la ceva şi vrei să îl spui celor din jur, te rog să te gândeşti de 2 ori înainte să faci asta, ca nu cumva să fi luat de prost. Cum să-ţi treacă prin cap doar gândul că poţi visa în lumea asta rea în care trăim?! Fi serios copile şi apucă-te de ceva serios! Găseşte-ţi un loc de muncă şi fă-te om serios la casa ta! ceea ce înseamnă mai pe româneşte: Ce-ţi trebuie ţie vise?! Dă-le dracu de vise..crezi că eşti aşa special încât tocmai tu să-ţi îndeplineşti visele?! Du-te şi lucrează ca sclavul la compania aia germană care tocmai s-a deschis şi ăia o să-ţi dea nişte bani frumoşi cu care te vei putea întreţine!

După părerea unora, ăsta ar trebui să fie visul oricărui proaspăt absolvent: să lucreze pe maxim 10 milioane, la ceva în care nici el nu ar fi visat vreodată (degeaba are diplomă de economist că nu-l ia nici dracu în seamă; lucrează la baze de date că de..! trebuie s-o ia cu paşi mărunţi înspre cariera lui de economist!)..şi peste vreo câţiva ani să fie şi el avansat (depinde de câţi bani le-au băgat ălora de la firmă în buzunar şi depinde de natura firmei- românească sau străină) şi să se bucure că a fost avansat totuşi.. Dacă sunt mulţi care au visul ăsta-Respect pentru voi! mai aveţi puţin timp şi vă veţi îndeplini visul! (şi nu zic asta ironic, ci cu cea mai mare sinceritate. Pentru că măcar aveţi habar ce vreţi să faceţi..spre deosebire de alţii care stau şi se uită la dilpomele lor de Facultate ca boii la poarta nouă..)

Dar...asta ne dorim noi oare?! Sau asta ne face să ne dorim societatea în care trăim?! Cum am mai zis într-un articol anterior, de multe ori ceea ce visăm noi sunt de fapt visele celor din jur. Şi ajungem să tragem ca proştii pentru visele altora..lasă-i pe ăia de la compania germană să-şi vadă visul împlinit! pentru că ţie ţi-au spus prietenii tăi că tu n-ai cum să faci ceva pentru tine..că trăim într-o lume murdară şi parşivă în care dacă nu ai bani eşti legat de mâini şi de picioare. Deci ce rost să mai visezi?!

Şi stăm şi ne uităm la televizor şi ne mirăm de unde atâta prostie...şi de unde atâta neputiinţă..de la NOI dragii mei! că nu avem curaj să visăm, nu avem curaj să credem în noi şi în ceva mai bun! Nu avem curaj să ne facem viaţa exact aşa cum ne dorim! Preferăm să ne plângem de milă şi să găsim scuze..

Nu pot acum decât să-mi imaginez de scuza pe care le-o veţi da copiilor voştri când vă vor întreba de ce nu aţi făcut nimic să le creaţi o viaţă şi o societate mai bună în care să trăiască...Şi îi văd pe mulţi plecându-şi capul şi cu obrazul pălind de vinovăţie...

luni, 11 aprilie 2011

Atunci când te aştepţi mai puţin..2

Dacă în articolul trecut spuneam că am reuşit să stau ca un copil prost în ploaie mirându-mă de fiecare picătură, săptămâna trecută am reuşit să stau ca un copil entuziasmat în ninsoare, mirându-mă de fiecare fulg de nea...

Cred că fraza prin care pot să-mi descriu cel mai bine experienţa din ultimele cinci zile este vorba cuiva: în aceste zile am reuşit să trecem prin patru anotimpuri. Când spun anotimpuri, mă refer atât la vremea de afară, cât şi la cea din sufletul meu.

Am plecat de acasă, din nou, fără să ştiu ce va urma pentru mine şi care va fi rolul meu în zilele următoare. Ca şi data trecută, imprevizibilul m-a lovit din nou, poate şi mai tare acum! De ce? Pentru că una dintre cele mai faine perioade din viaţa mea tocmai s-a terminat oficial şi mă simţeam ca o frunză căzută din copac şi purtată pe cine ştie unde..şi în nici un caz nu ştiam încotro avea să mă poarte vântul..

Au fost exact patru momente importante: primăvara, vara, toamna, iarna.

Iarna-Primăvara: primele 2 zile. Toţi eram loviţi de îngheţ şi ne era prea greu să scoatem 2 cuvinte, dar să mai şi debordăm de entuziasm...era multă tensiune şi amorţeală în jur şi cuvintele se auzeau cu greu din gura fiecăruia, pentru că era un lucru cu care eram toţi de acord şi reprezenta ceva care ne unea. Era ca la o reuniune din aia Alcoolici Anonimi în care fiecare îşi acceptă soarta. Eram acolo să facem ceva, dar nici nu ştiam exact ce vrem să facem. Eram acolo să învăţăm ceva, dar nu ştiam ce anume vrem să învăţăm. Eram acolo să ne cunoaştem, dar nu ştiam exact dacă ne dorim asta. Eram exact ca primăvara, păşind pe meleaguri amorţite şi fără viaţă...Şi aşa eram şi eu, cu multă răceală în suflet şi cu prea puţine speranţe că va sosi la un moment dat şi vara. Şi la un moment dat am început să înflorim..cu fiecare zâmbet străin care apărea în faţa noastră. Le-am vazut zâmbetele lor, şi odată cu ei am început să zâmbim şi noi. Şi vremea a început să se încălzească puţin câte puţin, atât afară cât şi în noi..

Vara: următoarele 2 zile. La început a fost ca în lunile mai-iunie, când e soare din ce în ce mai mult şi începi să te obişnuieşti cu căldura. Şi îţi place atât de tare încât nu vrei să se mai termine vara. Vremea de afară era una cu vremea din mine. Ştiu că sună ciudat, dar mă hrăneam cu oamenii din jurul meu.
După un timp în care ai încercat să faci orice să ieşi din iarnă- rimăvară, îţi dai în sfârşit seama că nu totul depinde de tine, ci depinde şi de oamenii din jur. După ce ai tot căutat răspunsuri înăuntrul tău îţi dai seama că răspunsurile nu sunt la tine şi vrând-nevrând trebuie să ai încredere în cei din jur. Aşa au fost cele două zile de vară: am învăţat să am încredere în nişte oameni pe care pe care nu-i cunoşteam prea bine, sau pe care nu-i cunoşteam deloc.
Şi aceşti oameni au ajuns să mă impresioneze. Au reuşit să-mi ofere răspunsurile pe care eu le căutam de multă vreme şi nu vroiau să-mi apară în faţă. De fapt erau tot în mine, dar eu eram ca un cal din ăla care priveşte doar în faţă. Şi cei din jurul meu au reuşit să mă facă să privesc şi în stânga şi în dreapta şi să-mi găsesc răspunsurile. Dacă mulţi dintre ei mi-au spus că le-am fost de mare ajutor, ei nici nu au idee cât de mare ajutor mi-au oferit ei...

Toamna: ultima noapte şi ultima zi. Vremea reală de afară: ningea foarte tare de puteai face chiar un om de zăpadă. Şi era foarte frig..Dar nu-mi păsa. Vremea din mine: eu eram fulgul cel jucăuş şi entuziasmat care pluteşte de nebun. Deşi eram un fulg, sufletul mi-era plin de căldură. De ce aceste momente au fost Toamna? Pentru că la fel ca toamna, în aceste momente am reuşit să culeg cele mai frumoase roade alături de prietenii mei. A fost exact ca după o vară la ţară: o vară în care ai muncit de ţi-ai dat şi sufletul din tine şi în final vezi totul crescut şi roditor în jurul tău. Noi toţi, cei care abia înfloriserăm cu două zile înainte, eram acum ca nişte copaci roditori gata să-i hrănească şi pe cei din jurul lor.

Şi aşa mă simt încă şi acum...şi au fost doar cinci zile din viaţa mea. E uimitor ce pot face oamenii din jurul tău uneori şi ce impact pot avea asupra ta, fără ca măcar ei să-şi dea seama de asta. Acum cred că înţeleg cel mai bine vorba ai pe care mi-o spunea întotdeauna bunicul meu: pe oriunde te duci, nu uita să laşi loc de bună ziua. De fiecare dată zâmbeam când îmi spunea asta..nu înţelegeam de ce ar trebui să-mi pese de ceea ce zic oamenii din jurul meu despre mine..De fapt felul cum eşti şi te comporţi cu cei din jur îi poate influenţa extraordinar pe unii. Şi nu cred că suntem atât de diabolici ca oameni, să ne dorim să-i influenţăm negativ pe cei din jur. Cel puţin îmi place să cred asta..