Eu şi cu mine

Azi m-am întors acasă. după trei săptămâni petrecute la Slatina. Mirosul de tei şi de salcâm nu mai e. Florile nu mai sunt. Nici femeile gravide şi zâmbetele de copii nu mai sunt.

De când am coborât din tren m-a izbit un miros de asfalt combinat cu praf. Oamenii nu mai sunt aşa calmi şi liniştiţi. Parcă mă aflu într-un furnicar unde nimeni nu stă o secundă.

Şi am rămas fără bani. Era să pierd trenul, dar m-am urcat în el fără bilet. Domnul controlor părea tare binevoitor. Mi-a zis că pot sta liniştită că nu trebuie să plătesc nimic. Şi am stat..până la Piteşti, când a venit la mine să-mi ceară..20lei!! (din Braşov până în Slatina am plătit cu totul 25 lei când m-am dus). Toţi banii mei erau 26 lei. I-am zis că nu îi dau atâta dar el o ţinea pe a lui. Până mi-am scos banii şi i-am arătat: 26 de lei.

Nu am scăpat de el până nu i-am dat 10 lei..În Bucureşti, ajung la casă: cel mai ieftin bilet 18 lei....Mi-a dat o doamnă 2 lei la casă. I se făcuse milă de mine...a fost unul din cele mai penibile momente prin care am trecut...după ce timp de trei săptămâni am muncit întruna..şi am plecat acasă...fără salariu- îl voi primi pe card (câteodată tehnologia mă înfurie..şi acum m-a înfuriat la maxim!!)

În tren, vagonul 11, compartiment de 8 persoane, locul 52. Era full!! Noroc că aveam de mers doar partu ore..Era o doamnă profesoară care participase la nu ştiu ce program finanţat de UE şi avea discuţie la telefon: "Trebuia să fi venit şi tu..a fost foarte lejer! Vezi că trebuie să trimiţi un proiect. aaaa...nuuu...iei şi tu proiectul de undeva, schimbi datele în el, pui data curentă, îl semnezi, îl ştampilezi, apoi îl trimiţi. E doar o formalitate..am vorbit eu cu inspectoarea! da da. Stai liniştită că se rezolvă repede..!" Nu mai aveam cuvinte..deşi eu nu spuneam nimic de fapt. Apoi s-a întors în compartiment şi a început o discuţie cu o fată mai tânără despre străzile Bucureştiului şi cum s-au rătăcit ele pe străzi, doamna profesoară dând banii pe taxi, iar studenta doar 5,5 lei pe un bilet pe toată ziua cu metroul.

La un moment dat am ieşit pe coridor şi am rămas până s-a întunecat. Îmi lipsea liniştea din Slatina. Şi Valea Prahovei, altădată părea mai frumoasă, mai misterioasă, mai sălbatică.. Acum totul părea înghesuit. Doar munţii au rămas aceeaşi, statornici de mii de ani, păstrându-şi demnitatea.

Şi am ajuns acasă, am deschis uşa- nimeni înaintea mea. Într-un final a venit ea. Era acasă dar nu mă aştepta. M-a îmbrăţişat scurt. Şi atât!

Am rămas iar eu cu mine.

O aştept să vină..

Acum că teii au înflorit
Îi simt cum înfloresc în mine-
Trei zâmbete de copil
În rânjete s-au deformat.

Pe uliţe şi-ntre ruine
Zăresc acum doar siluete.

Mecanic deschid poarta
Şi aştept ca ea s-apară...

Mecanic deschid uşa
Şi aştept o-mbrăţişare...

Coloanele albe de marmură-
le simt cum în mine se-nalţă.
Şi mă doare trupul
că nu încap în mine.

Înc-aştept ca ea s-apară
şi cu mirosul ei de tei să mă cuprindă..

Oraşul meu- partea a doua

De o săptămână şi ceva stau în Slatina. Înainte să vin aici mi se părea că e undeva la capătul lumii şi nu puteam să mă imaginez cum îmi va fi aici.
Din cauză că job-ul meu presupune foarte multă relaţionare cu oamenii, nu am prea reuşit să văd oraşul de la început. Dar când l-am văzut...mi s-a părut genial!!

E un oraş de care nu te poţi plictisi nici o secundă. Nu e el prea mare, dar are foarte multe locuri frumoase. Chiar dacă trebuie să mă trezesc cu o jumătate de oră mai devreme ca să merg la serviciu pe jos, e nemaipomenit. De fiecare dată descopăr ceva şi mai atractiv..Aici nu mă refer la zecile de magazine de haine (sincer vă spun că nu am văzut atâtea în nici un alt oraş...oamenii aştia chiar dau importanţă modului cum arată..cel puţin 15 magazine pe un singur bulevard!!) şi nici la blocurile renovate de zici că eşti într-un cartier continuu nou înfiinţat, ci mă refer la străzile care coboară lin în acelaşi ritm cu natura, şi la rondurile de flori multicolore care te urmăresc pe marile bulevarde, şi la fântânile arteziene cu forme ciudate, şi la fiecare petec de verdeaţă de pe fiecare străduţă...ceea ce nu vezi în Braşov cu siguranţă.

Cel mai mult îmi plac parcurile. Nu sunt parcuri cum le ştim noi, adică oriunde te-ai uita să vezi tot, ci sunt parcuri care parcă cer să fie explorate în detaliu cu privirea pentru că sunt într-o continuă urcare..înainte când mergeam într-un parc, mergeam cu gândul de a sta pe o bancă să mă relaxez, dar aici nici vorbă!! Treptele care duc parcă până în vârful dealurilor şi rândurile de copaci care se pot vedea de pe orice străduţă, te fac să te ridici de pe bancă şi să mergi în aceeaşi direcţie cu natura.

Mi-am dat seama că oraşele mici sunt mai pline de viaţă. Ceea ce le dă viaţă e natura păstrată în oaze verzi sau colorate şi care se completează de minune cu omul...Pe zi ce trece îmi dau seama că aş putea trăi în orice oraş sau chiar în orice colţ de lume.

Şi am înţeles: Braşovul nu mai e oraşul meu...

Te simt

Te simt cum mă atingi

şi nu e mângâiere..

Te simt ca o cretă albă

cum scrijelește o tablă spălăcită.
Tabla nu mai e neagră-
nu mai era dinainte..

Te simt cald... ca un bec,
de care buimace se izbesc
şi gata să-şi frângă aripile
Naivele insecte ale nopții..

Te simt şi mă simt
ca-ntr-un material fin
dar sintetic..

Femeile şi bărbaţii la cumpărături-Partea întâi

Vânzătoarea: pachetul (de cosmetice) costă 100lei.

Situaţia ideală: când vânzătoarea îşi vinde pachetul.

Bărbatul separat:
- soţia mea o să se bucure aşa că îl cumpăr.
- soţiei mele nu îi plac astea de duzină, dar sigur îi va plăcea celeilate.
- nu am bani...e prea mult, făcându-se că se caută de bani. Mai dă-mi să văd încă o dată produsele. Se uită bine la ele apoi scoate teancul de bani şi o bancnotă de o sută.
- Dă-mi-le toate de damă că vreau să-i fac o surpriză soţiei.
- Dă-mi două pachete!!
- Nu-i aşa că noi bărbaţii suntem cei mai naivi clienţi? spune scoţând bancnota.

Femeia separat:
- Chiar căutam aşa ceva!
- Merit şi eu un parfum. Bine că nu sunt cu soţul după mine..
- Nu am nevoie de produsele pentru bărbaţi că el nu merită. Daţi-mi doar pentru femei. El să-şi cumpere singur!!
- Nu mai am bani...dar am pe card!
-Ăsta pentru soţul meu, ăsta pentru băiat, asta pentru fată. Le iau că o să le placă!

Femeia şi bărbatul împreună:
- Pune-ţi-le toate în pungă, spune bărbatul scoţând bancnota.
- Îţi plac? o întreabă el. Ea dă din cap că da, iar el îşi scoate mândru portofelul şi dă bancnota vânzătoarei, spunându-şi ce bărbat exemplar e el..
- Îţi plac? o întreabă el. Ea dă din cap că da, el îşi scoate portofelul şi îi dă ei bancnota, spunându-şi: "trebuie s-o las şi pe ea să-şi facă damblaua..erau banii mei de bere..."
- Le iau! spune femeia fără să se mai uite la el.
- Dă-mi bani! îi spune femeia bărbatului întinzând mâna. Nu plec de aici până nu mi le iei!

Oraşul meu

Nu credeam că o să spun vreodată asta, dar nu-mi mai place Braşovul..Întotdeauna m-am mândrit cu oraşul meu şi l-am crezut ca cel mai frumos din ţară. Însă acum îmi dau seama că nu era vorba deloc de oraş, ci era vorba de oamenii din el, de toţi oamenii pe care îi cunoşteam.
Şi acum că majoritatea acelor persoane dragi mie nu mai sunt în Braşov, i-a dispărut tot farmecul. Întotdeauna m-am întrebat ce caută în Braşov persoane care n-au nici o rudă aici şi cum anume au ajuns aici? Acum în sfârşit am înţeles: s-au găsit pe ei şi pe ceilalţi. Doar nu era să aleagă pur şi simplu..
Întotdeauna m-am întrebat cum pot unii oameni să plece pur şi simplu din oraşul şi din ţara lor fără să mai privească înapoi. Niciodată nu i-am înţeles şi de cele mai multe ori îi condamnam. Pentru că îi consideram nişte persoane care îşi neagă originea şi care nu ţin deloc la ce-i al lor. Dar ce era al lor, nu era oraşul sau ţara. Ce era al lor erau oamenii dragi lor sau o lume nouă..
Ştiu că oraşul meu nu are să mai fie Braşovul pentru mult timp de acum înainte. Şi încerc să-mi dau seama care va fi următorul. Dacă ar fi să aleg, oraşul următor nu ar mai fi un oraş, şi oamenii din el nu ar mai fi oameni. Ar fi un singur oraş, al meu, al tău, al nostru..