marți, 19 aprilie 2011

Suntem sau nu viitorul?! Cum?

Nu am citit prea multe cărţi în viaţa mea şi multe persoane din jurul meu îmi spun că dacă aş da mai multă importanţă la asta aş avea mai mult noroc, pentru că aş ştii cum să-mi fac norocul. Singurele cărţi pe care le-am citit erau cele de la limba română pe care ni le dădea doamna profesoară să le citim şi cele în limba franceză (şi câteva cărţi de economie, că doar studiez economia..).Erau cărţi cu diferite poveşti ale unor oameni, cărţi din care am învăţat că în final tu eşti cel care-şi scrie povestea.

O carte care mi-a plăcut foarte mult a fost "Roşu şi Negru" de Stendhal. Ceea ce m-a impresionat extraordinar a fost personajul principal, Julien Sorel, care, indiferent ce i se întâmpla şi indiferent cât de greu îi mergeau planurile, niciodată nu renunţa şi întotdeauna îşi construia un nou plan pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte. Toate planurile lui erau ca un joc pentru el, un joc de-a viaţa, dar un joc în care regulile şi le stabilea foarte bine. Un joc de-a viaţa din care nu lipseau persoanele dragi lui, nici oamenii din jur, nici familia lui, nici iubirea, nici ura..nimic! Lua totul în calcul şi îşi calcula cu precizie fiecare pas înspre a-şi îndeplini visul. Greşeala cea mai mare a lui era faptul că planurile lui erau bazate pe acţiuni de cea mai joasă speţă şi întotdeauna se gândea că scopul este cel care scuză mijloacele. Era un joc murdar..

Dacă pentru un om cu vise, pe vremea aia, seducţia şi o bună poziţie în societate reprezentau cheia succesului, astăzi toate astea s-au denaturat în bani.

Dacă visezi la ceva şi vrei să îl spui celor din jur, te rog să te gândeşti de 2 ori înainte să faci asta, ca nu cumva să fi luat de prost. Cum să-ţi treacă prin cap doar gândul că poţi visa în lumea asta rea în care trăim?! Fi serios copile şi apucă-te de ceva serios! Găseşte-ţi un loc de muncă şi fă-te om serios la casa ta! ceea ce înseamnă mai pe româneşte: Ce-ţi trebuie ţie vise?! Dă-le dracu de vise..crezi că eşti aşa special încât tocmai tu să-ţi îndeplineşti visele?! Du-te şi lucrează ca sclavul la compania aia germană care tocmai s-a deschis şi ăia o să-ţi dea nişte bani frumoşi cu care te vei putea întreţine!

După părerea unora, ăsta ar trebui să fie visul oricărui proaspăt absolvent: să lucreze pe maxim 10 milioane, la ceva în care nici el nu ar fi visat vreodată (degeaba are diplomă de economist că nu-l ia nici dracu în seamă; lucrează la baze de date că de..! trebuie s-o ia cu paşi mărunţi înspre cariera lui de economist!)..şi peste vreo câţiva ani să fie şi el avansat (depinde de câţi bani le-au băgat ălora de la firmă în buzunar şi depinde de natura firmei- românească sau străină) şi să se bucure că a fost avansat totuşi.. Dacă sunt mulţi care au visul ăsta-Respect pentru voi! mai aveţi puţin timp şi vă veţi îndeplini visul! (şi nu zic asta ironic, ci cu cea mai mare sinceritate. Pentru că măcar aveţi habar ce vreţi să faceţi..spre deosebire de alţii care stau şi se uită la dilpomele lor de Facultate ca boii la poarta nouă..)

Dar...asta ne dorim noi oare?! Sau asta ne face să ne dorim societatea în care trăim?! Cum am mai zis într-un articol anterior, de multe ori ceea ce visăm noi sunt de fapt visele celor din jur. Şi ajungem să tragem ca proştii pentru visele altora..lasă-i pe ăia de la compania germană să-şi vadă visul împlinit! pentru că ţie ţi-au spus prietenii tăi că tu n-ai cum să faci ceva pentru tine..că trăim într-o lume murdară şi parşivă în care dacă nu ai bani eşti legat de mâini şi de picioare. Deci ce rost să mai visezi?!

Şi stăm şi ne uităm la televizor şi ne mirăm de unde atâta prostie...şi de unde atâta neputiinţă..de la NOI dragii mei! că nu avem curaj să visăm, nu avem curaj să credem în noi şi în ceva mai bun! Nu avem curaj să ne facem viaţa exact aşa cum ne dorim! Preferăm să ne plângem de milă şi să găsim scuze..

Nu pot acum decât să-mi imaginez de scuza pe care le-o veţi da copiilor voştri când vă vor întreba de ce nu aţi făcut nimic să le creaţi o viaţă şi o societate mai bună în care să trăiască...Şi îi văd pe mulţi plecându-şi capul şi cu obrazul pălind de vinovăţie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu