În ultima vreme am întâlnit foarte mulți oameni mereu cu zâmbetul pe buze. La început mi-a părut bine, pentru că mi l-au transmis și mie. Însă acum stau și mă întreb dacă fiecare zâmbet pe care îl văd este într-adevăr de fericire.
Eu personal nu mă uit doar la zâmbetul unui om, ci mă uit în ochii lui, mă uit la poziția corpului, mă uit la hainele pe care le poartă. Mă enervează tot mai mult chatul pe skype, pentru că nu pot să simt persoana respectivă. Mă enervează când persoanele cu care vorbesc poartă ochelari de soare și nu le pot vedea adevărata față.
Oamenii se prefac. Și zâmbesc. Ideea e că, la un moment dat, dacă continui să faci un anumit lucru la nesfârșit, chiar dacă nu e adevărat, până la urmă ajungi să crezi și tu în el, fără să-ți dai seama. Cred că din cauza asta zâmbim de cele mai multe ori: pentru că simțim nevoia să fim fericiți.
Eu personal nu mă uit doar la zâmbetul unui om, ci mă uit în ochii lui, mă uit la poziția corpului, mă uit la hainele pe care le poartă. Mă enervează tot mai mult chatul pe skype, pentru că nu pot să simt persoana respectivă. Mă enervează când persoanele cu care vorbesc poartă ochelari de soare și nu le pot vedea adevărata față.
Oamenii se prefac. Și zâmbesc. Ideea e că, la un moment dat, dacă continui să faci un anumit lucru la nesfârșit, chiar dacă nu e adevărat, până la urmă ajungi să crezi și tu în el, fără să-ți dai seama. Cred că din cauza asta zâmbim de cele mai multe ori: pentru că simțim nevoia să fim fericiți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu