Sunt momente în viaţă în care simţi nevoia de o schimbare. Şi schimbare întotdeauna înseamnă ceva diferit, şi de multe ori, ceva nou. Ca să ieşi din monotonia vechiului renunţi la diverse lucruri pe care le făceai pană atunci şi începi să faci altceva.
Si dintr-o dată toţi ochii sunt îndreptaţi spre tine şi parcă stau să le sară din orbite urmărindu-ţi fiecare mişcare. Şi nu se mulţumesc doar cu privitul, ci încep fiecare pe rand să-şi dea cu părerea "cum ştie el mai bine", că doar de! are experienţă de viaţă, a trecut prin multe..! Ce nu înţeleg ei este tocmai noul ăsta, noul care se află în fiecare din noi. Dacă doi indivizi trec prin aceeaşi experienţă, experienţa respectivă va avea acelaşi impact asupra amandurora?!
Să luăm ca exemplu o ieşire în oraş între un el şi o ea. Ea (să luăm cazul fericit), probabil se duce acasă fascinată de tipul din faţa ei şi se gandeşte că e un început frumos, iar el ( tot caz fericit şi pentru el) se gandeşte că mai are puţin şi o trece în caietul legendar cu un număr prin care să atingă un nou record.
Altceva bine ştiut e că atunci cand vechiul dispare şi apare noul, noul se învecheşte şi el şi apare un alt nou. Şi mai ciudat de atat, e atunci cand îţi dai seama că nu ţi se potriveşte noul nou şi te întorci la vechiul. Atunci noul devine vechi şi vechiul devine nou. Şi tot aşa pendulezi între un nou şi un vechi.
Se spune că de obicei oamenii mai în varstă nu sunt aşa deschişi la nou. Dar, de fapt ei se adaptează cel mai bine la nou. Ei sunt cei care reuşesc să treacă prin toate toanele fiecărei generaţii care-i înconjoară. Dar ei nu-şi dau seama de asta şi atunci cand vine momentul să schimbe ceva în viaţa lor se retrag doi paşi în spate, privesc lung înspre nou şi începe să li se facă frică. Parcă au ochelari de cal şi trec aşa prin viaţă, doar de dragul de a scăpa cu bine.
Şi cand te văd pe tine, copilul lor, că vrei să încerci ceva nou, păţesc acelaşi lucru. Fac iarăşi doi paşi în spate, te privesc bine pe tine şi pe noul din faţa ta, şi li se face şi mai frică. De fapt lor le e frică de noul din faţa lor pe care-l văd prin tine, nu de noul din faţa ta, ca un nou pentru tine.
Oamenii, în sinea lor sunt mereu egoişti. Întotdeauna se pun pe ei înşişi pe primul plan şi întotdeauna îşi imaginează ce efect ar avea un lucru asupra lor, chiar dacă nu se află ei în situaţia respectivă. Şi atunci vin la tine cu păreri care mai de care "mai bune" pentru tine.
Si dintr-o dată toţi ochii sunt îndreptaţi spre tine şi parcă stau să le sară din orbite urmărindu-ţi fiecare mişcare. Şi nu se mulţumesc doar cu privitul, ci încep fiecare pe rand să-şi dea cu părerea "cum ştie el mai bine", că doar de! are experienţă de viaţă, a trecut prin multe..! Ce nu înţeleg ei este tocmai noul ăsta, noul care se află în fiecare din noi. Dacă doi indivizi trec prin aceeaşi experienţă, experienţa respectivă va avea acelaşi impact asupra amandurora?!
Să luăm ca exemplu o ieşire în oraş între un el şi o ea. Ea (să luăm cazul fericit), probabil se duce acasă fascinată de tipul din faţa ei şi se gandeşte că e un început frumos, iar el ( tot caz fericit şi pentru el) se gandeşte că mai are puţin şi o trece în caietul legendar cu un număr prin care să atingă un nou record.
Altceva bine ştiut e că atunci cand vechiul dispare şi apare noul, noul se învecheşte şi el şi apare un alt nou. Şi mai ciudat de atat, e atunci cand îţi dai seama că nu ţi se potriveşte noul nou şi te întorci la vechiul. Atunci noul devine vechi şi vechiul devine nou. Şi tot aşa pendulezi între un nou şi un vechi.
Se spune că de obicei oamenii mai în varstă nu sunt aşa deschişi la nou. Dar, de fapt ei se adaptează cel mai bine la nou. Ei sunt cei care reuşesc să treacă prin toate toanele fiecărei generaţii care-i înconjoară. Dar ei nu-şi dau seama de asta şi atunci cand vine momentul să schimbe ceva în viaţa lor se retrag doi paşi în spate, privesc lung înspre nou şi începe să li se facă frică. Parcă au ochelari de cal şi trec aşa prin viaţă, doar de dragul de a scăpa cu bine.
Şi cand te văd pe tine, copilul lor, că vrei să încerci ceva nou, păţesc acelaşi lucru. Fac iarăşi doi paşi în spate, te privesc bine pe tine şi pe noul din faţa ta, şi li se face şi mai frică. De fapt lor le e frică de noul din faţa lor pe care-l văd prin tine, nu de noul din faţa ta, ca un nou pentru tine.
Oamenii, în sinea lor sunt mereu egoişti. Întotdeauna se pun pe ei înşişi pe primul plan şi întotdeauna îşi imaginează ce efect ar avea un lucru asupra lor, chiar dacă nu se află ei în situaţia respectivă. Şi atunci vin la tine cu păreri care mai de care "mai bune" pentru tine.
