Nu credeam că o să scriu vreodată de ce ţi se poate întâmpla atunci când te aştepţi cel mai puţin pentru că eu niciodată nu am avut momente de acest gen, şi din moment ce nu le-am avut clar că nu mă aşteptam să se întâmple.
În mintea mea exista o singură situaţie de acest gen, dar acum pot să spun clar că există două:
- momentul în care te duci prost grămadă la un examen fără să fi deschis o carte sau măcar să fi citit o pagină de curs şi iei examenul, încă şi cu notă mare.
- momentul în care te concentrezi pe cu totul altceva şi apare imprevizibilul.
Momentul numărul unu:
Dacă e să citească vreun profesor această pagină, îmi pare rău să-l dezamăgesc, dar pot să zic cu mâna pe inimă că am trecut prin facultate cu un noroc chior, aproape ca în filmele cu proşti. Sau poate că am avut eu aşteptări foarte mari de ceea ce va însemna facultatea. Cert e că, după un liceu uman, cu profil filologic, am descoperit că nu există o facultate de viitor în urma căreia să devin cineva. Mai erau cîteva săptămâni până la înscrierea la facultate (scriu facultate cu f mic pentru că nu consider că merită scris cu literă mare) când vorbeam cu un amic pe Messenger şi-mi povestea ce tare voi fi eu cu diploma de economist în buzunar (ce economist?! economist era puţin spus la felul în care promova amicul meu facultatea de ştiinţe economice. Urma să fiu o adevărată femeie de afaceri doar având diploma în mână. Cel puţin aşa mi-a dat impresia.) Şi m-am înscris la faimoasa facultate, specializarea de relaţii economice internaţionale.
Vă spun sincer că am învăţat foarte multe lucruri în facultate şi au existat profesori care chiar mi-au oferit noi perspective. Şi cu siguranţă dacă nu aş fi urmat această facultate, nu aş fi fost persoana din ziua de azi (adică o persoană cu capul pe umeri care înţelege cât de cât ce se întâmplă în lumea asta).
Dar eu aveam o preoblemă: profilul meu uman. Nu ştiam o boabă de matematică sau de alte ştiinţe din astea exacte (economie, microeconomie, macroeconomie, contabilitate...). Îmi vedeam colegele în pauză discutând de una şi de alta şi mă întrebam când voi ajunge şi eu aşa. Ei bine....! nu am ajuns nici în ziua de azi, pentru că mi-am dat seama că unele lucruri sunt chiar inutile.
Bazele contabilităţii. Mă scosese doamna profesoară de vreo 5 ori în tot semestrul la tablă să fac probleme şi calcule. De fiecare dată intram tot mai tare în ceaţă. Dar cu asta am avut noroc. M-am dus la sfârşit de semestru la examen. Parcă ţin şi acum minte ca şi când ar fi fost ieri: nu vroiam să intru pentru că eram prea paralelă cu materia respectivă şi mă gândeam că mai am vreo şansă să pricep ceva din ea în restanţe. Într-un final, m-au convins colegele să intru. Nu cred că are rost să mai intru în detalii de cum s-a desfăşurat examenul (2 rânduri, subiecte diferite...ce mai! o oră de chin continuu..). Am scris 5 rânduri pe toată foaia. Ce notă credeţi că am luat?! 8!!!!!
Acum cred că înţelegeţi perfect la ce fel de moment atunci când te aştepţi mai puţin m-am referit mai sus..
Şi mai e momentul numărul doi: momentul în care te concetrezi pe cu totul altceva şi apare imprevizibilul.
Vi s-a întâmplat vreodată să plecaţi de acasă în vreun loc cu un plan stabilit foarte în detaliu? ca şi când nu ai avea nici un minut de pierdut în perioada ce urmează? ei bine mie mi s-a întâmplat şi mi se întâmplă de cele mai multe ori acest lucru. Partea proastă e că, cu cât planul e mai bine pus la punct, cu atât nu-mi reuşeşte... Într-un final mi-am dat seama de asta şi am încetat să-mi mai planific orice lucru mărunt. Şi aşa am făcut şi acum câteva zile: nici un plan!!
Şi dacă nu a avut nici un plan, bineînţeles că nu am mai stat cu ochii pe ceas să văd când mi se împlineşte planul. Aşa că mi-am văzut de treburile mele din fişa postului.. A fost genul ăla de moment din toiul verii, cu peste 30 de grade afară, în care în cinci minute dispare soarele şi începe o ploaie din aia de vară torenţială- nici udă, nici rece, nici caldă, ci numai bună! şi parcă nu-ţi vine să mergi în casă să te adăposteşti, ci stai ca idiotul în ploaie şi te miri de nişte picuri mari de apă în bătaia soarelui de vară.
Aşa a fost şi momentul meu imprevizibil pe care l-am trăit în urmă cu câteva zile. Şi stau în ploaie şi acum şi mă mir de fiecare picătură ca un copil prost, sau ca un copil cu o surpriză kinder în mână...
În concluzie, dacă nu laşi imprevizibilul să vină la tine, nu va veni niciodată. Trebuie să fii cât mai deschis la minte şi cu capul pe umeri în acelaşi timp, ca nu cumva să ai vreun şoc din care să nu mai ieşi.
În mintea mea exista o singură situaţie de acest gen, dar acum pot să spun clar că există două:
- momentul în care te duci prost grămadă la un examen fără să fi deschis o carte sau măcar să fi citit o pagină de curs şi iei examenul, încă şi cu notă mare.
- momentul în care te concentrezi pe cu totul altceva şi apare imprevizibilul.
Momentul numărul unu:
Dacă e să citească vreun profesor această pagină, îmi pare rău să-l dezamăgesc, dar pot să zic cu mâna pe inimă că am trecut prin facultate cu un noroc chior, aproape ca în filmele cu proşti. Sau poate că am avut eu aşteptări foarte mari de ceea ce va însemna facultatea. Cert e că, după un liceu uman, cu profil filologic, am descoperit că nu există o facultate de viitor în urma căreia să devin cineva. Mai erau cîteva săptămâni până la înscrierea la facultate (scriu facultate cu f mic pentru că nu consider că merită scris cu literă mare) când vorbeam cu un amic pe Messenger şi-mi povestea ce tare voi fi eu cu diploma de economist în buzunar (ce economist?! economist era puţin spus la felul în care promova amicul meu facultatea de ştiinţe economice. Urma să fiu o adevărată femeie de afaceri doar având diploma în mână. Cel puţin aşa mi-a dat impresia.) Şi m-am înscris la faimoasa facultate, specializarea de relaţii economice internaţionale.
Vă spun sincer că am învăţat foarte multe lucruri în facultate şi au existat profesori care chiar mi-au oferit noi perspective. Şi cu siguranţă dacă nu aş fi urmat această facultate, nu aş fi fost persoana din ziua de azi (adică o persoană cu capul pe umeri care înţelege cât de cât ce se întâmplă în lumea asta).
Dar eu aveam o preoblemă: profilul meu uman. Nu ştiam o boabă de matematică sau de alte ştiinţe din astea exacte (economie, microeconomie, macroeconomie, contabilitate...). Îmi vedeam colegele în pauză discutând de una şi de alta şi mă întrebam când voi ajunge şi eu aşa. Ei bine....! nu am ajuns nici în ziua de azi, pentru că mi-am dat seama că unele lucruri sunt chiar inutile.
Bazele contabilităţii. Mă scosese doamna profesoară de vreo 5 ori în tot semestrul la tablă să fac probleme şi calcule. De fiecare dată intram tot mai tare în ceaţă. Dar cu asta am avut noroc. M-am dus la sfârşit de semestru la examen. Parcă ţin şi acum minte ca şi când ar fi fost ieri: nu vroiam să intru pentru că eram prea paralelă cu materia respectivă şi mă gândeam că mai am vreo şansă să pricep ceva din ea în restanţe. Într-un final, m-au convins colegele să intru. Nu cred că are rost să mai intru în detalii de cum s-a desfăşurat examenul (2 rânduri, subiecte diferite...ce mai! o oră de chin continuu..). Am scris 5 rânduri pe toată foaia. Ce notă credeţi că am luat?! 8!!!!!
Acum cred că înţelegeţi perfect la ce fel de moment atunci când te aştepţi mai puţin m-am referit mai sus..
Şi mai e momentul numărul doi: momentul în care te concetrezi pe cu totul altceva şi apare imprevizibilul.
Vi s-a întâmplat vreodată să plecaţi de acasă în vreun loc cu un plan stabilit foarte în detaliu? ca şi când nu ai avea nici un minut de pierdut în perioada ce urmează? ei bine mie mi s-a întâmplat şi mi se întâmplă de cele mai multe ori acest lucru. Partea proastă e că, cu cât planul e mai bine pus la punct, cu atât nu-mi reuşeşte... Într-un final mi-am dat seama de asta şi am încetat să-mi mai planific orice lucru mărunt. Şi aşa am făcut şi acum câteva zile: nici un plan!!
Şi dacă nu a avut nici un plan, bineînţeles că nu am mai stat cu ochii pe ceas să văd când mi se împlineşte planul. Aşa că mi-am văzut de treburile mele din fişa postului.. A fost genul ăla de moment din toiul verii, cu peste 30 de grade afară, în care în cinci minute dispare soarele şi începe o ploaie din aia de vară torenţială- nici udă, nici rece, nici caldă, ci numai bună! şi parcă nu-ţi vine să mergi în casă să te adăposteşti, ci stai ca idiotul în ploaie şi te miri de nişte picuri mari de apă în bătaia soarelui de vară.
Aşa a fost şi momentul meu imprevizibil pe care l-am trăit în urmă cu câteva zile. Şi stau în ploaie şi acum şi mă mir de fiecare picătură ca un copil prost, sau ca un copil cu o surpriză kinder în mână...
În concluzie, dacă nu laşi imprevizibilul să vină la tine, nu va veni niciodată. Trebuie să fii cât mai deschis la minte şi cu capul pe umeri în acelaşi timp, ca nu cumva să ai vreun şoc din care să nu mai ieşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu