Oraşul meu

Nu credeam că o să spun vreodată asta, dar nu-mi mai place Braşovul..Întotdeauna m-am mândrit cu oraşul meu şi l-am crezut ca cel mai frumos din ţară. Însă acum îmi dau seama că nu era vorba deloc de oraş, ci era vorba de oamenii din el, de toţi oamenii pe care îi cunoşteam.
Şi acum că majoritatea acelor persoane dragi mie nu mai sunt în Braşov, i-a dispărut tot farmecul. Întotdeauna m-am întrebat ce caută în Braşov persoane care n-au nici o rudă aici şi cum anume au ajuns aici? Acum în sfârşit am înţeles: s-au găsit pe ei şi pe ceilalţi. Doar nu era să aleagă pur şi simplu..
Întotdeauna m-am întrebat cum pot unii oameni să plece pur şi simplu din oraşul şi din ţara lor fără să mai privească înapoi. Niciodată nu i-am înţeles şi de cele mai multe ori îi condamnam. Pentru că îi consideram nişte persoane care îşi neagă originea şi care nu ţin deloc la ce-i al lor. Dar ce era al lor, nu era oraşul sau ţara. Ce era al lor erau oamenii dragi lor sau o lume nouă..
Ştiu că oraşul meu nu are să mai fie Braşovul pentru mult timp de acum înainte. Şi încerc să-mi dau seama care va fi următorul. Dacă ar fi să aleg, oraşul următor nu ar mai fi un oraş, şi oamenii din el nu ar mai fi oameni. Ar fi un singur oraş, al meu, al tău, al nostru..